Blog

Relația anxios-evitant

Cel mai des întâlnit tipar de relații, în terapie, este dansul anxios-evitant, în care o persoană urmărește conexiunea, iar cealaltă creează distanță.

Când persoana cu atașament anxios se apropie, cautând intimitatea, cea cu atașament evitant se retrage. Această strategie activează rănile partenerului vulnerabil: de lipsă de valoare, de respingere, de singurătate etc. Când, în schimb, persoana cu atașament anxios decide să facă un pas înapoi, pentru că durerea emoțională este insuportabilă, cel ce a evitat conexiunea, până atunci, începe să se reapropie.

Problema este că acest ciclu tinde să se repete, mai ales când partenerul cu atașament anxios exprimă, din nou, nevoia de conexiune profundă. Vestea bună este că, prin auto-conștientizare și vindecarea rănilor de atașament, această dinamică poate deveni mai sănătoasă și împlinitoare, în timp.

Pentru partenerul vulnerabil, este esențial să învețe să stabilească limite sănătoase și să își recunoască propriile nevoi, dorințe și gânduri ca fiind separate de ale partenerului. E necesar, de asemena, să înțeleagă că valoarea sa nu depinde de comportamentul partenerului—este un drept din naștere, de netăgăduit.

Partenerul cu atașament evitant, pe de altă parte, are nevoie să învețe să își recunoască și exprime emoțiile, să permită intimitatea fără să se simtă copleșit și să înțeleagă că apropierea nu înseamnă pierderea propriei identități. Vindecarea pentru el presupune să se simtă suficient de în siguranță pentru a fi vulnerabil, fără teama de a fi respins sau ignorat și să realizeze că independența poate coexista cu conexiunea.

Cum învățăm pași noi în dansul anxios-evitant?

• Conștientizarea și rescrierea tiparelor de atașament
• Comunicare deschisă și stabilirea limitelor
• Lucrul cu sine pentru siguranță emoțională
• Crearea unui spațiu sigur pentru exprimarea emoțiilor