Blog
Gânduri, idei, comentarii, resurseÎncălcarea limitelor
Multe dintre problemele relaționale țin de setarea/încălcarea LIMITELOR (lack of healthy boundaries). Atunci când suntem într-o relație implinitoare, putem fi tentați să confundăm ideea de 𝐍𝐄𝐋𝐈𝐌𝐈𝐓𝐀𝐑𝐄/𝐍𝐄𝐌Ă𝐑𝐆𝐈𝐍𝐈𝐑𝐄 aka LIMITLESS cu 𝐋𝐈𝐏𝐒𝐀 𝐆𝐑𝐀𝐍𝐈Ț𝐄𝐋𝐎𝐑 aka LACK OF BORDERS.

𝐍𝐄𝐋𝐈𝐌𝐈𝐓𝐀𝐑𝐄𝐀 în relații are legătură cu iubirea necondiționată, comunicarea fără teamă, libertatea, creșterea continuă personală și relațională, suportul reciproc, încrederea și loialitatea etc. Acest tip de relație se simte pozitiv în corp, conținător și vine cu multă liniște și siguranță.
𝐋𝐈𝐏𝐒𝐀 𝐆𝐑𝐀𝐍𝐈Ț𝐄𝐋𝐎𝐑, pe de altă parte, este despre a te trăda pe tine, a pune mai presus nevoile celuilalt, în detrimentul alor tale, a băga sub preș abuzuri subtile, lipsa de respect, limite forțate și a le justifica/raționaliza excesiv. Totul pentru a evita un conflict care ar strica, probabil, liniștea și pacea, uneori aparente. În timp, se ajunge la frustrare, resentimente, judecată, învinovățire, atitudine pasiv-agresivă, chiar și somatizări puternice. Cum se simte lipsa granițelor? Ca o tensiune, o teamă cronică, de a nu pierde ceva frumos, dar și de a nu te pierde pe tine însuți/însăți. Vedeți diferența? Și dacă veți crede vreodată că a pune limite sănătoase va duce la deconectare, nu poate fi mai departe de adevăr! Ce deconectează, de fapt, este frustrarea de a permite constanta încălcare a lor, atitudinea pasiv-agresivă, judecata si restul emoțiilor negative generate.
Terri Cole, LCSW vorbește despre trei moduri diferite de a pune granițe, influențate de dinamica familiei de origine, normele culturale din țara în care trăiești, rolurile de gen integrate:
RIGID (𝐁𝐎𝐔𝐍𝐃𝐀𝐑𝐘 𝐁𝐔𝐋𝐋𝐘), când folosești fraze precum: "nu-ți convine, poți să pleci" (MY WAY OR HIGHWAY), încalci în mod constant limitele celuilalt, fără să ții cont de sentimentele și nevoile lui, folosind manipularea, tactica învinovățirii, gaslighting-ul etc.;
SĂNĂTOS (𝐁𝐎𝐔𝐍𝐃𝐀𝐑𝐘 𝐁𝐎𝐒𝐒), când iți cunoști și ții cont de dorințele, preferințele, limitele și nenegociabilele personale, ești, în același timp, flexibil, dar și comunici asertiv încălcarea lor;
CAMELEONIC (𝐁𝐎𝐔𝐍𝐃𝐀𝐑𝐘 𝐃𝐈𝐒𝐀𝐒𝐓𝐄𝐑 or 𝐏𝐄𝐎𝐏𝐋𝐄 𝐏𝐋𝐄𝐀𝐒𝐄𝐑), când ai tendința să te mulezi pe nevoile si dorințele celuilalt, să spui DA, când toata ființa ta strigă NU, ignori comportamentele celorlalți care îți fac rău etc.
E oarecum intuitiv care variantă e potrivită într-o relație conșțientă. Când iți cunoști bine granițele, le exprimi asertiv și recunoști in timp real încălcarea lor, luând măsuri clare în cazul forțării lor repetate, se poate spune că ești cu un pas mai aproape de partener, nicidecum mai departe și, mai important, te simți mult mai conectat/-ă la tine și nevoile tale.