Blog

SĂNĂTATE PSIHICĂ ȘI AI-CÂND VALIDAREA DEVINE CAPCANĂ

Unul dintre cele mai puțin discutate riscuri ale inteligenței artificiale este că ne poate confirma atât de bine poveștile despre noi înșine, încât să nu mai simțim nevoia să le punem sub semnul întrebării sau să nu căutăm să îmbunătățim aspectele care ne fac dificilă funcționarea în societate.
În cabinet, schimbarea se produce la intersecția dintre validare, normalizare, confruntare și identificare puncte de creștere. Un terapeut bun te ajută să observi lucrurile care ție îți scapă, cum un prieten autentic nu doar te aprobă, ci te contrazice când ai nevoie să ieși dintr-un punct rigid de vedere.

Capcana apare din "tendința" programată a AI-ului de a se mula pe nevoile, așteptările și convingerile interlocutorului.
Dacă ai trăsături 𝐧𝐚𝐫𝐜𝐢𝐬𝐢𝐜𝐞, poate valida sentimentul că ești mai profund, mai conștient sau mai special decât ceilalți.
Dacă ai trăsături 𝐩𝐚𝐫𝐚𝐧𝐨𝐢𝐝𝐞, poate întări convingerea că „ceilalți nu înțeleg" sau că intențiile lor sunt îndoielnice.
Dacă ai trăsături 𝐞𝐯𝐢𝐭𝐚𝐧𝐭𝐞, poate deveni un substitut confortabil pentru relațiile reale, unde există riscul de a fi respins, judecat, criticat. Totodată poate amplifica retragerea din relații reciproce și frustrant de imperfecte.
Dacă ai trăsături 𝐝𝐞𝐩𝐞𝐧𝐝𝐞𝐧𝐭𝐞, poate deveni vocea de care ai nevoie pentru orice decizie.
Dacă ai trăsături 𝐨𝐛𝐬𝐞𝐬𝐢𝐯𝐞, poate alimenta nevoia de control și certitudine, oferind mereu un răspuns "corect" acolo unde viața este mail mult despre toleranță la ambiguitate.
Dacă ai trăsături 𝐡𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐨𝐧𝐢𝐜𝐞, poate amplifica nevoia de a fi mereu în centrul atenției, validând fiecare trăire ca fiind la fel de intensă și de importantă pe cât o simți tu.

Spre deosebire de oameni, AI-ul nu este rănit de cuvintele noastre, nu se plictisește, nu are limite, nu ne cere reciprocitate, este disponibil 24/7, nu uita nimic niciodata, nu ne poate minți, nu ne poate respinge sau înșela, nu are nevoi, sentimente, emoții, nu ne confruntă cu impactul pe care îl avem asupra celorlalți. Acest lucru creează iluzia unei relații ideale între utilizator și AI.

Antidotul principal la transformarea AI-ului într-o „oglindă narcisică” este să fie instruit să funcționeze mai degrabă ca un supervizor critic decât ca un validator empatic.

Capcanele AI:

• Validarea excesivă nu duce la creștere personală
• AI-ul poate deveni o cameră de ecou pentru vulnerabilitățile noastre
• Relațiile reale ne dezvoltă tocmai pentru că sunt imperfecte
• AI-ul poate crea iluzia unei relații ideale
• Riscul psihologic major nu este dependența de tehnologie, ci pierderea contactului cu realitatea interpersonală
• Antidotul: folosește AI-ul ca pe un supervizor critic, nu ca pe un susținător înfocat al propriilor convingeri.
• Exemple de prompturi sănătoase: „Care sunt argumentele împotriva concluziei mele?” „Ce aș putea să nu văd în această situație?” „Ce distorsiuni cognitive ar putea influența interpretarea mea?” „Dacă ai fi terapeutul meu,cu ce m-ai confrunta?” „Care este cea mai puternică critică a poziției mele?” „Ce dovezi ar infirma ipoteza mea?”
• Când nu mai tolerăm disconfortul, pierdem oportunitatea de a ne transforma