Comportamente care erodează relația

John Gottman, psiholog american cunoscut pentru cercetările extinse in domeniul relațiilor și căsătoriei, a identificat patru comportamente - piloni (HORSEMEN), distructive care duc la declinul relațional și, în absența unui efort susținut de schimbare, la ruptura iminentă.

Primul este 𝐂𝐑𝐈𝐓𝐈𝐂𝐀, care, de cele mai multe ori, transmite partenerului un mesaj implicit de lipsă de valoare, de umilire sau chiar respingere, ducând la resentimente și defensivă. Ea nu se referă la comportament, ci atacă persoana în sine. Exprimarea îngrijorării sau a oricărei alte emoții cresimțite ca urmare a unui comportament repetat, poate încuraja partenerul să facă o schimbare, fără a intra automat în apărare.

Al doilea, 𝐃𝐈𝐒𝐏𝐑𝐄Țul, care se manifestă prin diminuarea și desconsiderarea partenerului, ironie, sarcasm, umor ostil. Pentru prevenire, e nevoie de focus constant pe părțile pozitive ale acestuia, cu apreciere/recunoștință constantă și respect reciproc.

Al treilea pilon este 𝐃𝐄𝐕𝐄𝐍𝐒𝐈𝐕𝐀, ca un răspuns la critica percepută, ceea ce inseamnă inventarea unor scuze, evitarea responsabilității sau contra-atacul. Un remediu eficient ar fi ascultarea activă a partenerului (pentru a înțelege nu pentru a contra-argumenta), recunoașterea emoției din spate, validarea ei, chiar daca nu ești complet de acord cu interpretarea acestuia/acesteia. Emoțiile sunt automate și nu poți să negi existența lor, dar, cu siguranță, poți găsi noi căi de exprimare și reglare (liniștire).

Ultimul, dar nu cel mai puțin important, este 𝐑𝐄𝐓𝐑𝐀𝐆𝐄𝐑𝐄𝐀 𝐄𝐌𝐎Ț𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋Ă (aka STONEWALLING) și refuzul de a comunica, ceea ce îl face pe partener să se simtă neimportant, neiubit sau chiar abandonat. Aici e nevoie de tehnici de reglare emoțională sau/și efort în direcția conștientizării emoționale ( gânduri iraționale, declanșatori, scheme emoționale) și apelarea la tehnica TIME OUT-ceri o pauză pentru calmarea sistemului limbic și întoarcerea la conversație mai puțin activat, cu șanse mai mici ca tensiunea să escaladeze.

Și da, toate aceste comportamente sunt, de fapt, mecanisme de apărare automate - formate în copilăria timpurie, care protejează vulnerabilități pe care ne e frică să le expunem (altă discuție), dar erodează mult o relație, până în punctul în care până și ghidajul unui terapeut de cuplu devine ineficient și, de cele mai multe ori, tardiv. Cu cât știm mai multe metode de prevenție sau de schimbare a unor tipare de reacție - noi căi neuronale de răspuns la declanșatori, cu atât mai multe șanse avem să susținem o relație implinitoare, croită pe dorințele și nevoile noastre.

Cei 4 „călăreți” ai destrămării relaționale

  • Critica – Atacă persoana, nu comportamentul, generând resentimente și defensivă. Soluție: Exprimarea îngrijorării într-un mod constructiv, fără atac la persoană.
  • Disprețul – Se manifestă prin superioritate, ironie, sarcasm sau batjocură. Soluție: Recunoștință și apreciere constantă pentru partener.
  • Defensiva – Evitarea responsabilității, contra-atac sau scuze pentru a nu admite greșelile. Soluție: Ascultare activă, validarea emoțiilor celuilalt, fără a intra imediat în argumente.
  • Retragerea emoțională (Stonewalling) – Refuzul de a comunica, făcând partenerul să se simtă ignorat sau abandonat. Soluția: Tehnici de reglare emoțională (ex. Time-Out pentru a reduce tensiunea)

"Comportamentele toxice care duc la declinul relațiilor și, în lipsa schimbării, la despărțire sunt, de fapt, mecanisme de protecție care ne-au ajutat în copilărie."